Comunitati din Botosani si Balti
„Țin până la moarte, așa cum am primit, nu preschimb hotarele celor vecinice, statornicite până la noi, așa să rămână în vecii vecilor” ( Sfântul Sfințit Protopop Avvakum) Popoarele își scriu istoria cu firele nevăzute ale inimii fără de care le-ar înghiți neantul. Alfabetul acestor fire se regăsește ascuns în creațiile lor, de la culoarea firului de ață, de pe pânză, până la intarsiile lemnului mobilei, dar mai ales în chipurile sfinte, în ai căror ochi generații și-au găsit oglinda bucuriei și a tristeții: icoanele neamului nostru. În ele există Credința, legătura care unește sufletele noastre prin timp. Cine sunt rușii lipoveni și de ce sunt ei aici, pe aceste meleaguri? Rușii lipoveni sunt ruși de credință staroveră sau de rit vechi și după cum spune un reputat lingvist român, specialist în domeniul lingvisticii slave Victor Vascenco „când vorbim despre -lipoveni- ne referim numai la -lipovenimea românească- pentru că -orice lipovean este, din punct de vedere confesional, un starover- însă -nu orice starover este un lipovan - (Victor Vascenco - Lipovenii. Studii Lingvistice. București. ed. Academiei Române, 2003, p.232)” .
Denumirea de „starover ( староверы)”, în traducere „ cei de credință veche”, în România s-a pierdut în negura timpului, iar termenul de „lipovean” le-a fost atribuit fără voia lor și parcă au fost nevoiți să-l accepte din motive lesne de înțeles,..... dorința de a nu fi descoperiți. Cert este că pentru etnicii ruși lipoveni, așa cum sugerează numele lor original de „staroveri / starobriaţâ - cei de credință veche / de rit vechi”, un rol hotărâtor în păstrarea identității proprii, l-a avut biserica și credința primită încă din anul 988 din vremea Sfântul Cneaz Vladimir, cel numit „Întocmai cu Apostolii si Luminatorul Rusiei”. Vreme de șase secole Rusia împărtășea o singură credință pravoslavnică și o singură Biserică ortodoxă. Nimic și nimeni nu reușise să zdruncine și să tulbure în credință poporul rus. În perioada când Biserica Rusă atinsese cele mai înalte culmi ale splendorii, în sânul ei apare o dureroasă scindare (schismă) ce împarte, fără voie, rușii în două părți, două biserici. Toate acestea s-au petrecut în a doua jumătate a secolului XVII sub domnia țarului Aleksei Mihailovici și a patriarhului Nikon, când au început să introducă în Biserica Rusă noi cinuri, ritualuri și noi cărți de cult , încercând să le impună rușilor o altă viziune asupra lumii. Drept urmare cei ce au urmat lui Nikon în noua credință erau numiți nikonieni, iar cei care nu au acceptat aceste inovații erau numiți în batjocoră de adepții lui Nikon raskolnici, astfel împovărându-i cu toată vina schismei din Biserică, deși ei nu au săvârșit schisma, ei nu și-au trădat cu nimic adevărata lor Biserică Rusă și nici pe cea răsăriteană, apostolică și universala, de aceea ei își spun pe drept staroveri (de veche credință). Toate aceste dureroase evenimente au avut consecințe de lungă durată pentru istoria staroverilor, generând fenomene ale căror urmări persistă până în zilele noastre. Pentru nestrămutata lor credință, peste 20.000 de staroveri au fost arși pe rug sau au fost supuși prigoanei țariste. În anul 1685 
prin decretul regentei Sofia, sora mai mare a țarului Petru I, ce a legalizat persecuțiile împotriva staroverilor, aceștia au fost nevoiți cu mic cu mare, fără voia lor, fără să știe încotro, să i-a calea pribegiei, mânați doar un singur gând, vorbele Protopopului Avvakum 1620/1621 – 1682, martir starover „Țin până la moarte, așa cum am primit, nu preschimb hotarele celor vecinice, statornicite până la noi, așa să rămână în vecii vecilor!”. ”Peste hotare”, pot spune că, a devenit sinonim cu momentul dureroasei despărțiri de patria mama, de tot ce înseamnă casă, pământ, agoniseala de o viața, însă nimic nu a contat pentru ei, primordial a fost să își păstreze credința cea adevărată nealterată și vechile rânduieli bisericești neatinse, de aceea în momentul plecării au luat odoare bisericești, cărți religioase vechi (care cu greu au fost salvate de la distrugere) și credința în suflet că vor găsi un loc unde să nu mai fie prigoniți pentru ceea ce cred și apără cu prețul vieții. Răspândindu-se în întreaga lumea ( Turcia, Prusia, Austria, Australia, Argentina, Brazilia, Canada, S.U.A., Polonia, Ucraina, Belarus etc.) au ajuns și pe plaiurile Țărilor Române, strângându-se în comunități compacte și pentru mult timp intrând foarte puțin în contact cu ceilalți locuitori de alte naționalități. Aflat la întretăierea unor mari drumuri comerciale europene, micuțul târg al Botoșanilor a fost încă din perioada de început loc de popas și adăpost pentru diferite seminții ruși lipoveni, armeni, evrei. Rușii lipoveni au însemnat pentru populația Târgului Botoșani, al treilea element alogen ca număr și vechime după armeni și evrei. Din ce regiune a Rusiei au veni strămoșii rușilor lipoveni, este greu de precizat, unele izvoare menționează suburbiile Moscovei (Tula, Reazem, Kolomna etc.) , altele ne vorbesc de orașele Kostroma, Iaroslavi, Vladimir, Orel, Saratov, Voronej. Unele izvoare ne informează că la recensământul din 1774 nu ar apărea înregistrate nici o familie de ruși lipoveni în Botoșani. 
Nu de aceeași părere este însă și Prof. Univ. Dr. Leonte Ivanov în a cărei lucrare „În căutarea tărâmului izbăvitor, schițe pentru o istorie a rușilor lipoveni din România” regăsim Cătunul Rușii, de pe râul Sitna, din partea de N-V a orașului Botoșani, atestat în 1772[1] înglobat ulterior, în 1832, orașului Botoșani, cu care se învecina, devenind cel mai probabil Mahalaua Lipovenească[2], după cum vedem în descrierea hărții doamnei arhitect Eugenia Greceanu[3]. Muncitori şi tăcuţi, rușii lipoveni s-au adaptat şi s-au integrat repede în peisajul economic şi social a Târgului Botoşani. Vorbind despre Comunitatea rușilor lipoveni, profesorul Nicolae N. Răutu descria, în 1921, condiția și spiritul acestora: „Gospodăriile lor ocupă o întindere însemnată din târg în partea lui de răsărit. Au biserica lor, ca pretutindeni, vorbesc graiul rusesc în casă şi rare ori, prost, pe cel românesc……..Sunt muncitori de pământ şi grădini de fructe, stăruitori şi tăcuţi la lucru. Se îmbracă încă în portul rusesc tradiţional şi poartă barbe mari şi plete prelungi unse. Chipuri de mujei din Rusia mare, nu arare ori ţi se arată printre ei o figură tolstoiană, interesantă şi evocativă.” Cu timpul, mulţi dintre ei au îmbrăţişând diverse profesii. În a doua jumătate a sec XX marea majoritate a ruşilor lipoveni din Botoşani a absolvit licee, mulţi dintre ei urmând şi studii superioare, ajungând ingineri, economişti, medici, profesori, ofiţeri de carieră etc. Acest lucru a făcut ca îndeletnicirile tradiţionale ale strămoşilor să ajungă ocupaţii doar pentru gospodăria proprie şi micul comerţ la piaţa centrală. În prezent Comunitatea Rușilor Lipoveni din Botoşani este formată din aprox. 1.300 de membri, iar Biserica reprezintă şi astăzi, după aprox. 250 de ani, centrul vieţii rușilor lipoveni botoşăneni. Prin constituirea Comunității din 1990 s-au pus bazele pentru unirea eforturilor tuturor membrilor săi în apărarea și exercitarea drepturilor la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, lingvistice și religios-culturale a etnicilor ruși lipoveni, așa cum sunt ele recunoscute și garantate de documentele internaționale cu privire la protecția 
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și ale minorităților naționale, de Constituția României și de legile țării (art.6 Statutul C.R.L.R.). În susținerea și promovarea culturii și tradițiilor comunității rușilor lipoveni, sub egida C.R.L.R se desfășoară activități cultural artistice, lansări de carte, expoziții, simpozioane, activități interculturale etc., atât în plan național, cât local. Activitățile cultural artistice, de studiu al limbii ruse etc. sunt susținute de un profesor de limba rusa , un referent cultural, ansambluri artistice de tineri și adulți. Alături de limba maternă, credința staroveră a rușilor lipoveni este definitorie în păstrarea identității etnice, lăcașul de cult cu hramul „Рождество́ Пресвято́й Богоро́дицы” (Nașterea Maicii Domnului) monument istoric de la 1853, devinind neîncăpătoare în zilele de Duminici și sărbători. [1] Перенис населения Молдовии 1772-1773 / Recensământul populației Moldovei în anii 1772 – 1773, în vol. Moldova în epoca feudalismului. Colecția de documente, tom. VII, Chișinău, 1975. [2] În căutarea tărâmului izbăvitor (schițe pentru o istorie a rușilor lipoveni din România), ed. Doxologia, Iași și ed. C.R.L.R., București, autor Leonte Ivanov pg. 15. [3] Distribuirea teritorială a Botoșanilor pe criteriu etnic, la sfârșitul veacului al XVIII-lea Arh. Eugenia Grecianu - Ansamblul Urban Medieval Botoșănean – Botoșanii care s-au dus.
